Cu un impresionant buget de peste 40 de milioane de dolari (deşi au circulat zvonuri că acesta ar fi fost cu mult mai mare), filmul care spune povestea Cleopatrei si a lui Marc Antoniu, în care rolurile principale erau jucate de Elizabeth Taylor si Richard Burton, s-a filmat timp de 3 ani şi dura nici mai mult nici mai puţin decât 3 ore şi 12 minute.
Era ianuarie 1962 când cei doi mari actori s-au întâlnit pe platourile de filmare şi s-au îndrăgostit iremediabil unul de altul. Erau celebri, ea, actriţa cu ochii violet, care înflorise pur şi simplu devenind una dintre cele mai frumoase femei din lume, câştigătoare de Oscar, juca rolul reginei egiptene seducătoare. El, un actor galez extrem de chipeş, cu o dicţie perfectă era generalul roman Marc Antoniu.
Amândoi erau căsătoriţi, dar toate gândurile de fidelitate conjugală s-au destrămat. Elizabeth avea 29 de ani şi era căsătorită cu Eddie Fisher, bărbatul pe care i-l furase lui Debbie Reynolds, deşi cei doi erau numiţi “America’s Sweethearts”. Burton, 34 de ani, era căsătorit de 12 ani cu Sybil Williams şi mai avusese unele aventuri extraconjugale.
Relaţia lor de adulter a stârnit un uriaş interes din partea presei americane, iadul dezlănţuindu-se în februarie 1962. Twentieth-Century Fox a oprit producţia pentru 10 zile, deşi o zi de filmare costa 100.000 de dolari. Elizabeth Taylor a divorţat de Fisher şi s-a căsătorit cu Richard Burton în 1964, la Montreal.
Aveau să facă 11 filme împreună printre care, “Who’s Afraid of Virginia Woolf”, pentru care Taylor primea Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal.
Odată cu „Cleopatra”, Elizabeth Taylor devenea prima actriţă plătită cu un milion de dolari pentru un rol. Se spune că Liz Taylor ar fi cerut această sumă exorbitantă sperând ca studiourile de filmare nu vor acepta si ea nu va juca acest rol, pentru că nu îl voia. Dar Twentieth Century Fox nu numai că nu a capitulat auzind incredibila sumă, dar a şi îndeplinit toate condiţiile şi cerinţele impuse de ea pentru filmări, drept pentru care aproape că a falimentat ulterior.
„Cleopatra” a fost, cu siguranţă, cel mai vizionat dintre filmele făcute de Elizabeth Taylor, dar şi filmul care i-a adus lângă ea „sufletul pereche”, asa cum nu a încetat niciodată sa-l numească pe Richard Burton, cel care i-a fost de două ori soţ.
Prima căsătorie a celor doi, a durat zece ani şi s-a destrămat din cauza temperamentului şi dependenţei de alcool a lui şi din cauza ieşirilor ei nervoase, dependenţei de droguri şi alcool. Ea a fost urmată de o altă căsătorie, celebrată în 1975, dar aceasta din urma nu a durat decât un an.
La mult timp dupa ce mariajul său cu Elizabeth Taylor s-a încheiat, Richard Burton şi soţia sa, Sally Hay Burton, s-au stabilit în casa lui din Elveţia. Actorul tocmai încheiase munca la filmul "1984", de Michael Radford, după romanul omonim al lui George Orwell. Cu o durere teribilă de cap, Burton a reuşit să se retragă în biroul său de la mansardă, unde i-a scris o scrisoare lui Elizabeth Taylor, trimisă la adresa acesteia din Bel Air, Los Angeles.
Până să ajungă scrisoarea la destinatar, Burton a murit de hemoragie cerebrală. După moartea lui, una dintre nepoatele lui Richard Burton a declarat că a vizitat-o pe Liz Taylor şi a văzut poze cu unchiul ei în toata casa, iar Liz Taylor i-ar fi spus că ea şi Richard Burton ar fi fost din nou împreună dacă el ar mai fi trăit şi ca o a treia încercare sigur ar fi fost cu noroc pentru că erau suflete-pereche.
Elizabeth Taylor a murit 11 ani mai târziu, la 79 de ani, în 2011. Se crede că scrisoarea de dragoste a lui Burton se află în mormântul actriţei din Forest Lawn Cemetery. Ultima soţie a actorului contestă acest lucru şi spune că avocaţii i-au declarat că nu există nicio scrisoare.
Adevarul nu îl ştiu însă decât Elizabeth Taylor şi Richard Burton...