El a fost surprins plimbându-şi bebeluşul pe străzile din Londra, întâi într-un cărucior şi apoi în marsupiu, iar imaginile sunt adorabile.
În vârstă de 47 de ani, actorul şi-a mărit de curând familia numeroasă, după ce soţia lui, Phillipa Coan, a adus pe lume primul copil al cuplului Cei doi sunt căsătoriţi de un an, iar actorul marturisea la începutul anului că este pregătit să aibă mai mulţi copii. “Ideea de a avea mai mulţi copii este minunată.”
“Noi avem o viaţă de familie incredibil de stabilă, sănătoasă şi minunată alături de copiii mei, care sunt acum tineri adulţi. Iar cele mici aduc atâta bucurie şi distracţie.”, spunea actorul.
Jude Law are 3 copii cu actriţa Sadie Frost, cu care a fost căsătorit între 1997 şi 2003: Rafferty, de 23 de ani, Iris, 19 ani, Rudy, 17 ani. De asemenea, actorul are o fiică, Sophia, de 10 ani, cu manechinul american Samantha Burke, şi o altă fiică, Ada, de 5 ani, a cărei mama este Catherine Harding.
Jude Law a dezvăluit că a devenit tată pentru a şasea oară în emisiunea The Tonight Show a lui Jimmy Fallon. El a povestit că în ultima perioadă s-a ocupat cu grădinăritul, după care a adăugat: „Oh, și în plus, am făcut un copil. Cam asta am făcut”. Jude Law nu a dezvăluit sexul sau numele bebeluşului.
Foto: Gettyimages.com, elle.ro