Aproape 2,2 milioane de româi s-au uitat la unul dintre cele mai îndrăgite filme de Crăciun, urmărind aventurile lui Kevin.
Macaulay Culkin, puştiul care l-a jucat pe Kevin, a împlinit anul acesta 40 de ani, vârstă până la care a trăit parcă mai multe vieţi.
A plătit scump celebritatea dobândită în anii 90, având de suferit din cauza dependenţei de alcool şi droguri. În 1990, Macaulay Culkin era un superstar datorită rolului din “Singur acasă 1” şi continuării din 1992. Au urmat alte roluri, iar puştiul devenea cel mai bine plătit tânăr actor din Cetatea Filmului.
Celebritatea a venit însă la pachet cu presiunea enormă din partea tatălui său avid de câştiguri tot mai mari. Anii 2000 aveau să fie cei mai grei pentru el, după ce cariera ajunsese într-un puct mort, iar el era dependent de stupefiante. Muzica a fost cea care l-a salvat şi l-a repus pe linia dreaptă.
La 16 ani a putut să decidă singur asupra banilor săi, iar la 17 ani s-a căsătorit cu Rachel Miner. Cei doi au avut un mariaj făra scandaluri, însă s-au despărţit după 4 ani.
Între 2002 şi 2011 a avut o relaţie, pe care puţini şi-o explică, cu frumoasa Mila Kunis , iar mult timp au circulat zvonuri despre dependenţa lui de droguri. Actorul a slăbit enorm în acea perioadă şi arăta pur şi simplu dezolant. Macaulay Culkin a reuşit să scape de această dependenţă, iar din 2017 are o relaţie cu vedeta Disney Brenda Song, celebră pentru serialul “Hotel Zack & Cody”, care spune despre el că e un om bun şi sufletist.
Astăzi trăieşte la Paris şi în America, iar în 2021 îl vom putea vedea în sezonul al 10-lea al serialului “American Horror Story”, dar, se pare, şi într-un remake “Home Alone”, pe care Disney îl pregăteşte. Macaulay Culkin va avea un rol mic în acest remake al celui mai bun film de Crăciun realizat vreodată.