Despre Brașov se spune că este cel mai frumos oraș din România și nu este doar o chestie care să țină de marketing.
Odată ajuns în centrul Brașovului, poveștile despre acest oraș nu mai par chiar atât de fantastice, ci mai degrabă ancorate în realitate.
Arheologii spun că ar fi descoperit aici, la bazele munților care înconjoară orașul de astăzi, așezări și altare dacice pentru sacrificii. După ocuparea Daciei, romanii au găsit aceste altare și, în spiritul lui Saturn (Zeul Timpului), ar fi numit muntele Tempus. După romani, cavalerii teutoni s-au așezat aici. Aceștia ar fi tradus în limba germană numele vechii cetăți și astfel a apărut denumirea de Kronstadt: Cetatea lui Kronos sau Cetatea Timpului. Bineînțeles, aceasta este doar una dintre multele ipoteze ce încearcă să explice etimologiile numelor Brașov și Kronstadt. Mai există o legendă care spune că muntele Tâmpa ar fi spinarea unui dragon ce-și doarme somnul de câteva mii de ani. Ce-i drept, nici aceasta nu pare atât de fantezistă atunci când privești spre Tâmpa din Piața Sfatului, pentru că îți dai seama imediat de asemănare.
Brașovul este plin de astfel de legende și basme, dar are și o frumusețe aparte, liniștitoare și care te face să ai impresia că ai pășit în altă lume, indiferent de anotimpul în care îl vizitezi. De exemplu, câteva zile în Brașov pe timp de iarnă se transformă într-un basm în sine. Iarna, când se lasă întunericul, orașul este mai liniștit, mai prietenos, iar albul zăpezii evidențiază faţadele clădirilor și întreaga arhitectură misterioasă a Brașovului. Printre atracțiile turistice se numără: Piaţa Sfatului (cu bradul și târgul de Crăciun pe timp de iarnă, de lângă emblematica Casa Sfatului); Strada Republicii, plină de clădiri cu un aspect deosebit; Biserica Neagră, simbol al Brașovului și unul din cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România; Strada Sforii, a treia cea mai îngustă stradă din Europa (111 - 135 de cm lățime); Bastionul Ţesătorilor, cu o arhitectură unică în sud-estul Europei și calități acustice extraordinare; Poarta Şchei, construită în 1827; superba Poartă a Ecaterinei, construită în secolul al XVI-lea pentru accesul în cetatea medievală; Turnul Negru, de unde poți face poze superbe cu Brașovul; Turnul Alb, construit între anii 1460 și 1494; Cetăţuia, care a reprezentat un punct important de apărare al Brașovului, dar care mai apoi a fost transformată în închisoare.
Dar, în loc să-ți povestim orașul, pe care te invităm să-l descoperi la picior atunci când vei avea ocazia, haide mai bine să-ți spune 10 lucruri pe care nu le știai despre cel mai frumos oraș din România:
1. Nu poți vorbi despre Brașov fără să vorbești și despre Biserica Neagră. Aceasta este cea mai mare biserică gotică dintre Viena și Constantinopol. Și are o istorie care se întinde pe 780 de ani. La începuturile orașului, aici exista o capelă mică, în stil romantic, care a fost distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241. Dar pe locul micii bisericuțe a fost ridicată o biserică hală închinată Fecioarei Maria. Construcția a durat un secol, iar în anul 1689, marele incendiu care a devastat Brașovul a distrus acoperișul și turnul și tot interiorul. De atunci datează și denumirea actuală, pentru că zidurile exterioare au căpătat culoarea neagră. Dacă te vei uitat atent, vei vedea că pe acoperișul Bisericii Negre se află și o statuie a unui copil care se apleacă peste margine. Sunt două legende care-i explică existența. Una dintre ele spune că un meșter invidios pe un ucenic l-a împins de pe acoperiș, iar apoi, cuprins de remușcări, i-a făcut o statuie. Cea de-a doua spune că fiul unui meșter a venit în vizită la tatăl său, în șantier, și a alunecat de pe acoperiș. Răpus de durere, tatăl a ridicat această statuie în memoria fiului.
Vez coninuarea AICI