Demi Moore, pe catwalk la 58 de ani. Actriţa este însă greu de recunoscut!

La Paris este în plină desfăşurare Săptămâna Modei, marile case de modă prezentându-şi noile colecţii Haute Couture.

Brand-urile s-au adaptat noii situaţii şi şi-au prezentat colecţiile online, mizând însă pe participarea unor celebrităţi în show-urile lor. Acestea nu au mai putut fi prezente în primele rânduri aşa cum se întâmpla până acum, însă au fost invitate să prezinte ele ţinutele.

Alături de Naomi Campbell, Clara Delevingne sau Kate Moss, Casa Fendi a invitat-o pe actriţa Demi Moore să urce pe podium şi să prezinte o ţinută all black cu decolteu generos. Cu părul prins şi purtând nişte cercei foarte lungi, Demi a deschis show-ul şi a mărturisit că şi-a împlinit un vis din adolescenţă.

Apariţia sa surpriză a fost însă însoţită de numeroase critici şi asta din cauza chipului său, care s-a transformat extrem de tare, astfel încât fosta soţie a lui Bruce Willis a ajuns de nerecunoscut. Fanii au întrebat-o ce şi-a făcut la faţă, spunându-i că nu are nevoie de intervenţii chirurgicale. Toate întebările lor au rămas însă fără răspuns.