Diana, concurenta cu voce de înger de la “Românii au talent”

Emisiunea ‘Românii au talent” a continuat cu o nouă ediţie, iar seara de sâmbătă a adus noi curenţi talentaţi.

Printre ei şi Diana Maria Rad, o tânără de 17 ani, din Alba, pasionată de muzică. Ea a venit în fața juraților cu o interpretare care le-a atras atenția și care i-a adus confirmarea de care ea avea nevoie.

Ești extrem de talentată”, i-a spus Smiley, iar Andra a continuat: ”Să nu amâni, să îți împlinești visul”.

Adolescenta este din Alba Iulia și este pasionată de muzică. Cântă cu vocea, dar și la instrumente: pian, chitară și trompetă.  

Fata și frații ei fac parte din biserica neoprotestatantă și cântă cu toții în biserică. Maria cântă operă și încearcă să o transpună și în cântecele bisericești.  

Tânăra spune că momentele cele mai grele sunt înainte de cântare. Atunci când știe că urmează să urce pe scenă, intră în panică și nu știe cum să scape de acest trac.

Diana a emoţionat cu interpretarea ei şi a trecut în etapa următoare cu 4 de “DA”.