Cineasta, favorită la Premiile Oscar din acest an, a crescut la Beijing în anii 80-90 dar și-a petrecut viața de adult în America. Ea și-a găsit inspirația în peisajul dur, dramatic și neiertător al Vestului unde, în cele din urmă, a făcut cel mai bun film al generației sale, un portret tandru al vieții americane moderne: „Nomadland”.
Reflecțiile viziunii ei artistice, influența pașilor de pionier în cinematografie și traiectoria carierei în aparență la început, vin la pachet cu o mare responsabilitate în industrie. Chloé Zhao este un facilitator de povești și o voce inovatoare cu mesaje specifice și emoționante care merită urmărite cu finețe și, mai ales, multă deschidere. Cum a devenit o povestitoare atât de empatică și dedicată? Prin storytelling obiectiv, studiat și asumat.
O privire mai profundă asupra filmelor lui Chloé Zhao relevă faptul că ea s-a străduit mult timp să creeze filme despre grupuri subreprezentate, despre suferință, luptă și efort, narațiuni care nu se încadrează în stereotipuri americane de Hollywood. Primul ei film, „Songs My Brothers Taught Me” (2015), este un proiect de referință în cariera ei, un exemplu conștient al regizoarei și primul punct de analiză al American frontier, concentrat asupra poveștii unor Native Americans din Dakota de Sud, fără filtre superficiale.
Vezi continuarea AICI
