"Iată unele dintre amintirile mele preferate de la Moulin Rouge!. Cel mai mare lucru pe care îl poţi învăţa vreodată este doar să iubeşti şi să fii iubit", a scris actriţa pe Instagram, citând una dintre replicile celebre din film.
Povestea de dragoste dintre poetul Christian (Ewan McGregor) şi curtezana Satine (Nicole Kidman) plasată la sfârşitul secolului XIX, a fost regizată de Baz Luhrmann.
Inspirat din "Dama cu camelii" de Alexandre Dumas-fiul, dar şi din comedii muzicale de la Bollywood, “Moulin Rouge!” este una dintre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat Nicole Kidman.
Filmul a fost recompensat cu două premii Oscar pentru Cea mai bună regie artistică şi Cele mai orginale costume şi a fost adaptat şi pentru Broadway.
Coloana sonoră a adunat nume celebre din muzică, printre care Elton John, Madonna, The Police şi Queen şi melodii precum “All you need is love” ( Beatles), “I was made for lovin’ you” (KISS), “Pride” (U2), “I will always love you” (Whitney Houston) sau “Heroes” (David Bowie).
Premiera ”Moulin Rouge!” a avut loc la Festivalul de Film de la Cannes din 2001.