Show-ul de talente de pe Antena 1 va avea o dublă premieră, luni, 6 septembrie și vineri, 10 septembrie, de la ora 20.30.
Pe parcursul filmărilor, Delia și-a luat porția de energie tot în doză dublă, de la cei doi nepoței.
Jessie și micuțul Bogdănel, nepoțeii Deliei, au fost musafirii de pe platourile X Factor şiau ajutat-o pe jurată să se încarce cu energie.
Delia, care este și nașa de botez a micuților, le-a făcut cunoștință celor doi cu ceilalți jurați și i-a lăsat să asiste la repetiții, spre încântarea acestora. Emoția este la înălțime în cel de-al zecelea sezon X Factor.
Jurații vor avea parte de concurenți și spectacol de zece, iar emoțiile îi vor ține cu sufletul la gură atât pe ei, cât și pe cei de acasă.