Sfaturile Prof. Dr. Mario Codreanu pentru a avea un animal de companie sănătos şi şi într-o formă fizică optimă

Profesorul doctor Mario Codreanu a stat de vorbă cu Liana Stanciu despre prietenii noştri necuvântători, pisicile şi câinii, şi ne-a oferit câteva sfaturi utile despre cum putem contribui la bunăstarea lor pe termen lung.

Există un secret al animalului de companie activ şi sănătos?

“Secretul constă în oferirea unei hrane adecvate, sigure, echilibrate în toţi acei principii nutritivi de care pisica sau căţelul trebuie să beneficieze pe toată durata vieţii, în corelaţie cu nevoile metabolice, fiziologice conexe fiecărui stadiu de viaţă”, a declarat Prof. Dr. Mario Codreanu.

Cum ne putem menţine animalul de companie sănătos pentru cât mai mult timp?

Dl.Mario Codreanu a declarat că modul în care organizăm modul de viaţă al animalului determină longevitatea acestuia. rebuie să îi oferim animalului un regim fizic, iar cel alimentar condiţionează oferirea unui suport metabolic pe termen lung. Trebuie să îi asigurăm pisicii sau câinelui nivelul de activitate recomandat pentru vârsta şi nevoile sale, alături de o hrană adaptată cerinţelor nutriţionale individuale.  În alegerea hranei potrivite, trebuie să ţinem cont de vârsta animalului, rasa, talia sau diversele sensibilităţi. “Şi animalele de companie ca şi omul dezvoltă diverse sensibilităţi şi vulnerabilităţi în corelaţie cu etapa de viaţă pe care o traversează”, spune Mario Codreanu, iar hrana trebuie aleasă în funcţie de acestea şi de modul în care răspunde cerinţelor nutriţionale specifice ale animalului respectiv.

Cum alegem cea mai bună mâncare pentru animalul de companie

Consilierea nutriţională pleacă de la recomandarea medicului veterinar, singurul în măsură să ne sfătuiască în mod corect în acest sens, a spus domnul profesor Mario Codreanu. Astfel, medicul este cel care va recomanda un tip de alimentaţie adecvată pentru fiecare animal în parte, în funcţie de mediul habitual pe care îl oferim animalului şi nivelul de activitate zilnică al acestuia. Trendurile care apar în materie de hrană pentru pisici şi câini nu au la bază un suport real, ştiinţific. De exemplu, hrana fără cereale are inconveniente generate de carenţele care pot să apară pe termen mediu şi lung în cazul anumitor nutrienţi esenţiali, carenţe care pot afecta în timp starea de sănătate a animalului. De asemenea, hrana crudă implică pe lângă caracterul nutritiv incomplet, limitat,  şi riscuri de a contacta infecţii cu anumiţi patogeni.

Potrivit doctorului Mario Codreanu, Royal Canin a dovedit, în cei peste 50 de ani de existenţă, pasiunea pentru inovare şi determinarea de a găsi cele mai precise soluţii nutriţionale, care şi-au dovedit eficienţa. Astfel, Royal Canin a dezvoltat o gamă largă de reţete, adaptate fiecărei vârste, începând cu laptele praf, înlocuitor al laptelui matern ce poate fi administrat încă din prima zi de viaţă, până la formule nutriţionale adaptate în funcţie de rasă şi sensibilităţi specifice şi nu în ultimul rând, diete veterinare de excepţie.   

Cum ne ferim animalul de companie de riscul de a lua în greutate

Riscul supraponderabilităţii este o problemă înregistrată la nivel mondial, a declarat Prof. Dr. Mario Codreanu, şi devine o dominantă a patologiei nutriţional-metabolice. Iar pe perioada pandemiei, tot mai multe animale au luat în greutate, ceea ce a dus la multe probleme de sănătate. Pentru menţinerea greutăţii sănătoase a animalului de companie este necesar ca porţia zilnică de hrană să fie cântărită atent şi să respecte recomadările companiei producătoare.

Royal Canin®