Kate Middleton şi-a sărbătorit ziua de naştere pe 9 ianuarie într-un mod rafinat şi discret, care o caracterizează pe soţia Prinţului William.
Cele trei fotografii au fost admirate de o lume întreagă, iar fotograful Paolo Roversi a povestit pentru “Corriere della Sera” secretele pictorialului, care a avut loc în luna noiembrie, la Kew Gardens.
Acesta a realizat 250 de fotografii, majoritatea în alb-negru, a selectat 70, pentru ca, în final, să fie alese trei fotografii. Prinţul William, George, Charlotte şi Louis au participat la alegerea fotografiilor finale. În aceste fotografii, Kate poartă trei creaţii superbe Alexander McQueen, care au fost alese de Sarah Burton, directorul artistic al casei de modă.
Potrivit fotografului, există şi o fotografie secretă realizată în timp ce Kate dansa la şedinţa foto. “Am vrut să fac fotografii în mişcare. Cu acea fustă minunată, am făcut-o să danseze în faţa aparatului, un fel de vals rapid amestecat cu rock’n’roll”. Paolo a mai dezvăluit că a realizat fotografiile folosind lumina naturală, Kate având puţin machiaj, o coafură simplă, cercei discreţi, un inel… Privirea şi zâmbetul său au fost în centrul acestor fotografii.
Înainte de şedinţa foto, Ducesa de Cambridge l-a invitat pe Roversi la Palatul Kensington la un ceai. Fotograful a povestit că Ducesa nu este obişnuită să pozeze deşi este tot timpul fotografiată. Era puţin speriată în faţa unei şedinţe foto de patru ore, însă o dată ce a început, Paolo a liniştit-o.