Cum să te întorci la birou dacă ești introvert?

Andreea Negoiță vorbește despre cum ne putem reintegra mai ușor la birou, acum că restricțiile din pandemie s-au sfârșit.

Încă de când eram mică, am adorat să fiu printre oameni. Aveam gașcă mare de prieteni, am făcut parte din corul școlii, am fost în trupa de teatru a liceului și eram mereu sufletul petrecerii.

Întorcându-mă la ce spuneam mai devreme, pot să concluzionez că unde era o mulțime, eram și eu. Mi-a fost întotdeauna ușor să comunic cu oamenii, fără să simt vreun fel de presiune și la fel de ușor îmi este acum să mă adaptez oricărui tip de personalitate cu care interacționez. Sunt o persoană sociabilă, optimistă și îmi iau energia din interacțiunea cu cei din jur. Dacă vrei să punem o etichetă pe asta, sunt o fire extrovertită.

Tu ce tip de personalitate ai?

Îți place să fii înconjurat/ă de oameni sau mai degrabă îți place să petreci timp tu cu tine, într-un mediu liniștit și în niciun caz în centrul atenției? De bine, de rău, cred că pandemia asta ne-a forțat pe toți, și pe noi, cei extroverți, să devenim într-o oarecare măsură introvertiți. Îți aduci aminte momentele când nu vedeam picior de om pe stradă, nu? Și acum te întreb, pe tine, introvertul: cum a fost perioada asta pentru tine? Ai lucrat tot timpul de acasă, ți-a fost greu sau ușor, te vei întoarce curând la birou? Simți o stare de anxietate când te gândești la asta? Dacă ar fi să alegi, ai lucra toată viața de acasă sau simți că te-ai izola complet?

Personal, cel mai des am auzit că perioada asta ne-a dat, printre altele, mult timp înapoi: într-adevăr, cui îi place să petreacă mai bine de o oră pe zi în trafic? Ce vreau să îți transmit este așa: chiar dacă, introvert fiind, ți-e groază să te întorci la birou, nu ai de ce să-ți faci griji.

Poți apela la tot felul de acțiuni care să facă adaptarea mai ușoară. Îți las chiar eu câteva, în rândurile de mai jos.

 

  1. În primul rând, e important să faci pace cu tine și cu faptul că îți place să fii mai mult singur decât printre oameni. Odată cu această stare de pace, întreabă-te care e cel mai mic pas pe care îl poți face, în acest proces de readaptare, pentru a te asigura că nu îți este afectată sănătatea emoțională. Poate ar fi o idee să mergi la birou în zilele când sunt mai puțini colegi acolo sau să vorbești cu managerul tău să ai biroul într-o zonă mai retrasă. Sau poate chiar să ai o discuție cu un profesionist, coach spre exemplu, care să te ajute să găsești strategia potrivită.

 

  1. Comunică nevoile tale managerului sau persoanelor care pot să te sprijine. De multe ori, colegii din echipa directă pot avea un rol important. Cu 10-15 minute înainte de o discuție de acest fel, pune pe hârtie subiectele pe care vrei să le discuți. Eu, spre exemplu, înainte de o sesiune de coaching cu un introvert, îl rog să-și ia 5 minute pentru a se gândi ce vrea să obțină de la acea sesiune și cum va ști că acea sesiune a fost una folositoare. Aceste întrebări și setarea unei intenții pentru respectiva discuție ajută mult.

 

  1. Fă ceva diferit pentru tine și ieși din rutină. Poți începe prin a uita de eticheta de introvert. De multe ori, luăm ca atare mesajele pe care le primim din exterior și uităm să le mai trecem prin filtrul personal. Nu e vina nimănui, vreau doar să-ți transmit că poți alege diferit, poți să fii cine ești cu adevărat, nu cine ți s-a spus de atât de multe ori că ești. Dacă nu ești, de exemplu, chiar atât de introvert?

Așa-i că ai acum un semn de întrebare în mintea ta? Să știi că mă bucur. O întrebare e primul pas spre a-ți găsi propriul adevăr. Și fie că ești o persoană introvertită sau extrovertită, tot ai o datorie morală față de tine să îți trăiești viața în acord cu valorile, nevoile și emoțiile tale. Pentru că ai oricând puterea să alegi diferit. Și da, poți alege să fii o persoană introvertită, care adoră băile de mulțime. Adevărul e mereu la tine.

Andreea Negoiță este coach profesionist cu specializare în inteligență emoțională.Misiunea Andreei este de a ajuta oamenii să își amplifice propriul potențial, prin dezvoltarea a tot ceea ce ține de inteligența emoțională. Este pasionată de cărți, ceai și pictură. Călătoria ei a început dintr-o dorință profundă de a reveni acasă, în corpul ei și crede în puterea infinită a fiecăruia dintre noi.