Am fost, de curând, într-un concediu cu familia, într-o stațiune montană extraordinar de frumoasă. Era prima noastră vizită acolo și eram nerăbdători. Pozele de pe Internet și recenziile turiștilor promiteau o vacanță de neuitat, de care aveam cu toții mare nevoie.
După ce am condus aproximativ două ore, am ajuns la o porțiune de drum forestier foarte îngust și care, spre surprinderea noastră, nu avea gărduleț de siguranță. De ambele părți se vedeau văi ondulate care sfârșeau în prăpăstii adânci. Ne tăiau respirația atât priveliștea, cât și frica de a nu face o mișcare greșită cu mașina. Am conchis amândoi, eu și soțul meu, că un gard pe marginea acestui drum ne-ar fi făcut să ne simțim mai liberi și mai în siguranță, chiar dacă ar fi obstrucționat puțin priveliștea.
Îți propun să te gândești la aceste limite sănătoase pentru copii ca la niște „garduri” în părințeală, care îi fac pe aceștia să se simtă în siguranță. Din experiența mea de mamă de 4 copii fiind, cei mici nu opun rezistență învățării și stabilirii limitelor, dacă procedăm corect.
Copiii își doresc să-i mulțumească pe părinți, vor să fie în armonie cu aceștia și să simtă apreciere pentru lucrurile bine făcute. Nu le place, în schimb, să fie corectați fără respect și blândețe, să nu li se aprecieze eforturile, să fie pedepsiți sau certați pentru ceva ce nu au știut că le e interzis sau nu au știut cum să facă pentru că nu au fost învățați cu răbdare și consecvență. Setarea limitelor este importantă pentru că le dă o șansă reală copiilor să facă lucrurile bine în acești parametri clar definiți și agreați de toți. Există limite pe care le vei negocia cu ei și limite non-negociabile și e bine să știe și ei care sunt acestea. Când li se comunică regulile, e bine să știe și consecințele care apar când depășesc sau nu respectă aceste limite.
Un posibil scenariu
Gândește-te, împreună cu mine, la următorul scenariu: fac focul în șemineu, văd copilul că vrea să pună mâna și strig, alarmată, „Nu pune mâna!". Ce am făcut? Am țipat la copil. L-am luat prin surprindere, poate chiar l-am speriat. Va fi tentat să o facă tocmai pentru că i s-a spus (așa) să nu o facă. Scenariul corect este acesta: îi explic din timp ce urmează să fac (în acest caz, focul în șemineu). Îi comunic ce mă aștept de la el și care e consecința dacă nu ascultă: „Mami va face focul în șemineu. Va fi plăcut și cald, însă nu avem voie să punem mâna pe ușa șemineului pentru că ne va arde, adică va durea.” Mă asigur că a înțeles: „Ai înțeles de ce e important să te uiți doar de la distanță?”
Îi explic posibilele consecințe, dacă nu ascultă.
Consecința naturală: se va arde.
Posibile consecințe hotărâte de părinte: pun un gard în jurul șemineului, ceea ce îi va restricționa copilului accesul (nu se va mai arde), dar și priveliștea. Fac focul după ce merge la culcare copilul, așadar acesta va pierde o experiență frumoasă.
Stabilirea limitelor nu îi îngrădește, așadar, pe copii. Dimpotrivă. Îi ajută să fie liberi, să se simtă în siguranță, să asculte prompt (foarte important în situații de urgență), pentru că știu de ce ascultă, au căzut de acord cu limitele și ascultarea îi onorează atât pe copii, cât și pe părinți.
Carmen Busch este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității din Târgu Mureș. După ce a profesat ca medic o perioadă scurtă, și-a dat seama că misiunea ei este să ajungă la oameni cu un mesaj de prevenție și întreținere, nu doar de însănătoșire. A urmat Dr. Sears Wellness Institute din Statele Unite, certificându-se ca health coach. Carmen este și blogger, podcaster și autoare a volumului ”Părințeală fără tocmeală”, inspirată fiind de cei 4 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani.
