Într-o lume în care ne confruntăm cu provocări pe care le-am fi considerat de filme SF acum câțiva ani, să te simți fericită când ieși de la coafor pare cel puțin superficial. Și totuși, „baba” care „se piaptănă când țara arde” are motive temeinice să-și vadă de rutina ei. În primul rând, țara nu arde pentru că baba se piaptănă. Apoi, chiar dacă baba nu s-ar mai pieptăna, puțin probabil ca părul ei ciufulit să stingă țara.
Mersul la coafor- sau orice alt gest de bunăvoință și respect de sine- are trei efecte excelente asupra minții noastre:
1. Este un exercițiu de mindfulness. Ne concentrăm asupra stării de bine, lăsăm telefonul pe silent, vorbim vrute și nevrute, ne mutăm gândul de la știri alarmiste sau întâmplări pe care nu le putem influența direct. Toate astea rup ritmul cotidian, agitația obositoare de zi cu zi, ne reconectează cu noi însene.
2. Este o șansă de a ne pune pe primul loc. Ceea ce, hai să recunoaștem, nu e tocmai ușor când jonglezi cu nevoile copilului, cu sarcinile de muncă și presiunea casei. Deși știm, în teorie, că e important să ne punem și pe noi pe primul loc, în realitate lucrurile stau, de cele mai multe ori, altfel. La coafor, de exemplu, sunt eu cu mine pentru mine. Poate de asta ajung atât de rar.
3. Ne crește încrederea în sine. Și aici e partea cea mai grozavă: o simplă vizită la coafor poate face minuni cu felul în care te simți. Părul mătăsos, culoarea vibrantă, senzația de proaspăt și de frumos sunt ca un pahar cu apă rece într-o zi toridă de vară pentru stima de sine. Să ne înțelegem: nu e nevoie de o schimbare radicală, nici de ore în șir petrecute la salon sau de sume exorbitante. E de-ajuns să faci o schimbare oricât de subtilă. De fapt, efectul bun vine din grija față de sine, din însăși alegerea de a-ți acorda un pic de timp. Realitatea este că, oricât de superficial ar suna, mersul la salon „coafează” și moralul.
Știm că sunt multe alte lucruri importante de care trebuie să ne ocupăm, însă nimeni nu poate fi perpetuu pregătit să ducă pe umeri întreaga greutate a lumii. Avem nevoie de pauze, de conectare cu sine și de răsfăț. Atunci ne încărcăm bateriile, atunci adăugăm un pic de energie în rezervorul personal. Dacă amâni vizita la coafor pentru că ai mereu alte priorități sau a anunțat diriginta o ședință-fulger cu părinții, inspiră adânc și gândește-te la tine: cum te simți după ce îți dai voie să te răsfeți? Cum te trezești a doua zi, când abia aștepți să te (re)vezi în oglindă? Zâmbești mai mult? Te simți mai bine? Perfect! Știi ce ai de făcut. Grija pentru cei dragi începe de la grija pe care ne-o purtăm nouă înșine. Când ești bun cu tine, cresc șansele să fii un om mai bun, în general. Chiar e atât de simplu și chiar poate începe cu o vizită la coafor sau în orice alt loc care știi că te animă.
Foto: Rawpixel