A fost purtată de Kim Kardashian care a apărut la Met Gala 2022 în rochia iconică, îmbrăcată cu mulţi ani în urmă de Marilyn Monroe.
Diva strălucea în această rochie în 1962, în timpul unei gale la Madison Square Garden din New York, organizată în onoarea preşedintelui John F. Kennedy. Kim a ales această creaţie pentru cel mai important eveniment de fashion al anului, unde şi-a făcut apariţia la braţul iubitului ei, Pete Davidson. Alegerea vestimentară s-a potrivit perfect cu tema de anul acesta, “In America: An Anthology of Fashion”.
„Este rochia lui Marilyn Monroe și are 60 de ani, a purtat-o când i-a cântat „La mulți ani” președintelui John F. Kennedy în 1962”, a confirmat Kim pentru revista Vogue. „Astăzi toată lumea poartă rochii transparente, dar pe atunci nu era așa. Într-un fel, este rochia originală nud. De aceea a fost atât de șocant”, a adăugat ea.
Această rochie prețioasă, creată de Jean Louis, i-a fost împrumutată lui Kim de Muzeul Ripley's din Orlando, Florida. După ce a încercat o replică care i se potrivea, Kim Kardashian a primit originalul care i-a fost trimis acasă, în California, sub escortă.
Kim Kardashian a slăbit 7 kilograme pentru a putea purta rochia lui Marilyn. „A fost o astfel de provocare. A fost ca un rol. Eram hotărâtă să intru în ea. Nu am mai mâncat carbohidrați sau zahăr de aproximativ trei săptămâni. Avem o noapte de pizza și gogoși la hotel, după Gala Met”, a dezvăluit vedeta. „Am un respect enorm față de rochie și ce înseamnă aceasta pentru istoria americană. Nu mi-aș dori niciodată să mă aşez, să mănânc sau să o expun celui mai mic risc de a o deteriora și nu port genul de machiaj corporal pe care îl am de obicei”, a declarat Kim pentru Vogue.„Totul a trebuit să fie cronometrat în mod specific și a trebuit să exersez urcatul scărilor.”
Marilyn Monroe a fost şi ea nevoită să slăbească pentru a putea îmbrăca această rochie penttru a urca pe scenă pentru a-i cânta preşedintelui “La mulţi ani!”. Marilyn avea să moară trei luni mai târziu.
Muzeul Ripley a cumpărat celebra rochie în 2016 la licitație pentru 4,81 milioane de dolari, făcând din această creaţie cea mai scumpă rochie vândută vreodată la o licitație.
Foto: Gettyimages.com