Am găsit hitul perfect pentru vremea de afară, „Frozen”, celebrul cântec al Madonnei, care ne provoacă fiori încă de la primele acorduri. O să vă povestim ce a inspirat-o pe artistă să compună piesa, dar și despre chinurile prin care aceasta a trecut, atunci când a filmat faimosul videoclip.
Inspirația pentru „Frozen”
După ce a născut-o pe fiica sa Lourdes, în 1996, Madona a devenit adeptă a cultului Kabbalah și a început să practice yoga. Artista povestea în 2002, într-un interviu pentru Q Magazine, că hinduismul a ajutat-o să se „detașeze de corpul ei, și să se privească din exterior, să vadă lumea dintr-o altă perspectivă”. Aceste tehnici au inspirat-o pe artistă să producă albumul „Ray Of Light”, care are puternice influențe indiene și marocane.
„Eram obsedată de filmul Cerul ocrotitor și de toată acea atmosferă marocană, totul era atât de romantic, acel bărbat care o ducea în brațe pe femeia iubită prin deșert... Le-am spus producătorilor că vreau o piesă cu un mesaj profund și romantic. Așa că unul dintre ei a început să cânte ceva, am dat drumul la înregistrări și cam așa a luat naștere piesa”, a povestit Madonna.
Melodia a fost compusă de Madonna, alături de William Orbit și Patrick Leonard și vorbește despre povestea unui bărbat cu o personalitate rece, care nu se lasă pradă emoțiilor.
Videoclipul, o experiență friguroasă pentru Madonna
Madona a dorit să filmeze videoclipul într-un loc pustiu, care să transmită un vibe mistic, așa că regizorul Chris Cunningham i-a sugerat lacul Cuddeback și deșertul Mojave din California, fiind inspirat de filmul „Pacientul englez”. Inițial, Madonna și-ar fi dorit să filmeze videoclipul în Islanda, într-un loc înghețat, cu multă zăpadă, dar apoi a renunțat la idee.
„Mă gândeam că o să îngheț. Aș fi arătat mizerabil, m-aș fi văitat toată ziua și aș fi regretat că am ales un loc răcoros. Așa că am spus, hai să îl facem în deșert, va fi cald, și va fi cumva opusul piesei, pentru că deși te gândești că în desert este cald, de fapt totul este oarecum înghețat... pentru că nu există vegetație și totul este pustiu. Eram siguri că peisajul se va potrivi cu piesa mea, dar când am ajuns acolo erau -20 de grade, era atât de frig și eu eram desculță. Am stat desculță pe tot parcursul filmărilor, apoi a început să plouă și toată lumea s-a îmbolnăvit, iar experiența a fost oribilă”, a spus Madonna într-un interviu pentru MTV.
Videoclipul a avut premiera pe 6 februarie 1998 pe MTV, iar piesa a debutat pe primul loc în topurile din Statele Unite, Marea Britanie, Finlanda și Spania.
„Frozen”, un cântec plagiat?
În 2005, Madonna a fost dată în judecată în Belgia, pentru piesa „Frozen”, fiind acuzată că a plagiat o parte din melodia „Ma vie fout le camp”, scrisă de Salvatore Acquaviva. Salvatore a declarat în fața justiției că Madonna a ascultat prima dată melodia lui în timp ce era într-o excursie în Mouscron, la sfârșitul anilor '70. Procesul s-a finalizat abia în februarie 2014, când Curtea de Justiție din Belgia a decis că Madonna nu a plagiat piesa lui Acquaviva, asta după belgienii nu au putut asculta „Frozen”, timp de nouă ani.