Timp de o lună, iubitorii sărbătorii de Crăciun se vor putea bucura de o experiență unică creată special de organizatorii festivalurilor UNTOLD si Neversea, o experiență ce va oferi mix-ul perfect dintre magia de festival și spiritul sărbătorilor de iarnă.
Pe lângă activităţile tradiţionale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri şi ateliere pentru copii şi adulţi, spectacole de lumini, activităţi şi experienţe magice care vor întreţine spiritul sărbătorilor, în premieră, în Bucureşti.
„Universul UNTOLD se extinde cu o experienţă dedicată sărbătorilor de iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia UNTOLD îşi va face simţită prezenţa în Bucureşti. Conceptul spaţiului, amenajarea şi activităţile gândite vor transforma zona într-un loc ideal pentru întreaga familie. Parcul tematic de Craciun va atrage fără îndoială vizitatori din toata ţara şi va deveni principala atracţie pentru locuitorii capitalei. Bucureştiul merită un proiect gândit după expertiza noastră, la standarde înalte, aşa cum am demonstrat că putem realiza în tot ceea ce am făcut până acum" (Edy Chereji, co-fondator UNTOLD).
Proiectul este organizat de grupul UNTOLD Universe, în colaborare cu Primaria Sectorului 6, şi este finanţat în totalitate din fonduri private.