Și da, și nu! 😊 De fapt, pentru ca răspunsul să fie cât mai clar, voi porni de la definiția așteptărilor. Cu ce vin ele la pachet: presupunere, speranță, dorință (să se împlinească un lucru).
Voi alege să vorbesc despre așteptările față de cei din cercul nostru de relații.
Așteptările față de ceilalți vin la pachet cu proiecția propriilor neîmpliniri în spatele lor. De cele mai multe ori, acestea țâșnesc din ceea ce eu numesc cadrarea defectuoasă a propriei realități, pornind de la credințe despre sine și alții suficient de limitative.
Una dintre credințele limitative cele mai puternice care ne sabotează starea de liniște este că „nu sunt suficient de bun/ă”. Drept urmare, ceilalți, prin lentila mea eronată, pot fi văzuți mai buni, superiori, iar eu un neputincios/o neputincioasă. Cu cât propria devalorizare este mai mare, cu atât așteptările față de ceilalți cresc, conștient sau inconștient. Propria devalorizare vine la pachet cu tendința (și acțiunea frecventă) de a-i urca pe ceilalți pe un piedestal, pentru ca, mai apoi, să fim supărați că de la „înălțimea” lor nu ne sunt „recunoscători” pentru locul oferit. Cu alte cuvinte, suntem într-o continuă așteptare ca aceia pe care îi punem mai sus decât noi să ne confirme că își merită locul.
Doar că, de cele mai multe ori, aceștia sunt „ocupați” cu altceva decât să ne facă nouă pe plac.
Și bine fac, pentru că acesta este punctul în care poate începe procesul de revalorizare. Când încetăm să vedem oamenii doar pentru „înălțimea lor” și ne poziționăm la egalitate, așteptările vor scădea. Spre zero. Pentru că vom ști că îndeplinirea propriilor nevoi este în sarcina noastră. Așadar, „așteptări zero” reprezintă un instrument bun pentru a putea rămâne centrați pe propria persoană și pe identificarea propriilor nevoi, fără a transfera în cârca celor din jurul nostru sarcina de a ne bifa nevoile, de orice fel.
Dar pot spune, în același timp, că nu există așteptări zero.
Ci doar așteptări puține, care tind spre zero. Îmi place să spun că nu cred în ideea de așteptări zero, dar cred în stăpânirea lor. Ceea ce înseamnă că, din starea de conștiență, pot avea așteptări realiste, ceea ce presupune că manifest deschidere față de rezultate, indiferent care sunt acestea. Iar aceste așteptări realiste vin dintr-o bună înțelegere a nevoilor, dar și a felului în care mă raportez la ceea ce mi se întâmplă în viață. De regulă, persoanele care au obiceiul de a-și monitoriza des gândurile, pentru a putea înțelege cum se raportează la viață și la ceilalți, reușesc și să formulize așteptări realiste, evitând dezămăgirile și căderile în disperare sau alte stări cu încărcătură negativă.
A avea așteptări (dintre cele realiste) este firesc pentru că suntem legați de toți ceilalți oameni, cu fire vizibile și invizibile.
A analiza în ce măsură suntem legați de ei, de a vedea și de a recunoaște care ne este necesitatea de dragoste și bunăvoință, de a fi ascultați și de a asculta, are ca rezultat nu o dependență mai mare de cei din jur, ci o independență ridicată.
Cum ajungem la aceste așteptări realiste? Printr-un set de întrebări și reflecții:
1. Care este nevoia mea reală?
2. Ce simt eu acum? Ce îmi transmite corpul? (o tensiune în corp poate indica o disonanță dintre nevoia reală și ce spune minte că ai nevoie)
3. Ce gândesc eu acum despre ceea ce cred că am nevoie? Care sunt gândurile repetitive legat de acest subiect? (de exemplu, un gând repetitiv poate fi: „mereu vreau imposibilul”, „nu voi reuși” etc.)
4. Există o credință despre ceea îmi doresc în acest moment? De exemplu, o credință poate fi aceasta: „de fiecare dată când încep ceva, nu știu să duc la bun sfârșit”)
5. Cum au afectat gândurile repetitive și credințele viața ta până în acest moment?
6. Care sunt resursele tale principale pentru a obține ceea ce ai nevoie?
7. Cum poți transforma dorința ta într-un obiectiv pentru a cărui îndeplinire să fie necesară antrenarea abilităților și puterilor tale?
Bineînțeles că lista de întrebări ce are ca scop explorarea realității din aici și acum, pentru o mai bună încadrare a nevoii și diminuarea riscului de a-i face pe ceilalți răspunzători de îndeplinirea sau neîndeplinirea acesteia, poate fi mult mai detaliată. Cu cât procesul de introspecție este mai mare, iar dialogul interior mai blând, cu atât cresc șansele de a ne raporta într-un mod echilibrat la cei din jur.
Foto: Stock Snap
