Shiloh Jolie-Pitt, la volanul primei ei maşini

Shiloh Jolie-Pitt, fata Angelinei Jolie şi a lui Brad Pitt, a împlinit 16 ani şi a urcat deja la volanul primei ei maşini.

În America, vârsta legală pentru a conduce o maşină este de 16 ani, iar Shiloh a fost nerăbdătoare să conducă pentru prima dată.

Ea a fost surprinsă în Los Angeles în timp ce a urcat în propria ei maşină după o vizită într-un magazin. Adolescenta era îmbrăcată lejer, cu un hanorac cu glugă, pe care şi-a pus-o pe cap pentru a rămâne cât mai discretă.


La 16 ani, Shiloh este o mare bucurie pentru părinţii săi, ea fiind extrem de talentată la dans. Este înscrisă la un studiou de dans, unde se descurcă foarte bine. Brad a mărturisit emoţionant că îi vine să plângă din acest motiv. “Nu ştiu de unde are acest talent. Eu am două picioare stângi.”, a declarat el.

Shiloh a rămas alături de mama ei şi de fraţii mai mici, Pax, şi gemenii Knox şi Vivienne, în timp ce Maddox şi Zahara sunt deja la facultate. Maddox a ales o universitate din Coreea de Sud, iar Zahara a început cursurile la Universitatea Spelman.