La ultimul 8 Martie, am primit un cadou tare drag sufletului meu. Una dintre prietenele mele mi-a dăruit o broșă realizată de mână, pe care scria „Cea mai bună prietenă”. Imediat, mintea mea a conturat următoarea idee: „Oare câtor prietene le-a oferit câte o broșă la fel?”
Un studiu realizat de cercetătorul Feng Fu de la Universitatea Harvard, în cadrul programului postdoctoral de studii sociale (publicat în 2012), a descoperit că politica favoritismului într-un grup, adică tendința oamenilor de a-i ajuta pe cei care sunt membri ai grupului lor, este crucială pentru dezvoltarea unei colaborări de nivel înalt, cu efecte benefice întregului.
Pe de altă parte, de la acest principiu social, lesne de înțeles, a derivat o lege nescrisă (dacă nu ești ca mine, nu poți sta lângă mine), care a generat, în secolul al XIX-lea, orori și atrocități și care continuă să facă acest lucru prin ceea ce numim, azi, fenomenul discriminării.
Cum se manifestă acest principiu într-o clasă
Cum ar fi dacă, în loc de aprecierea deosebită pe care o exprimăm către elevii care ne sunt cei mai dragi, am pune accentul pe relații individuale? Iată cum putem clasifica relațiile:
Relații instrumentale, fără apropiere. De exemplu, relația cu funcționarii publici, cu medicul de familie sau cu secretara de la școală. Știu exact ce aștept de la această relație, care nu presupune confidențe, vulnerabilizare sau apropiere. Dacă, prin interacțiunea repetată, se poate produce apropierea, e un câștig, dar nu o condiție a funcționării relației.
Cu alte cuvinte, nu voi petrece timp analizând reacțiile persoanei ca efect asupra funcționării mele zilnice. Ba din contră, pot să uit despre interacțiunea cu unul din acest cerc, fără să mă simt vinovat că am făcut-o.
Relații de proximitate, dar nu apropiate. Apar între colegii de muncă, de clasă: în mare, sunt persoanele pe care le văd constant și de la care aș putea să am așteptări nerealiste. Pentru că ne vedem des, cred că relația presupune apropiere și context pentru împărtășire emoțională.
Bazat pe cercetările lui Fu, relațiile de apropiere dintre membrii aceluiași grup aduc productivitate. Dar apar și confuzii de rol, mai ales în spațiul organizațional, când unul dintre membrii așteaptă o conexiune emoțională datorată proximității și timpului îndelung petrecut împreună, iar dezamăgirea este mare atunci când raportul superiorului sau al partenerului de proiect este unul ierarhic sau localizat. E de folos să definim cât mai clar rolul și așteptările fiecăruia.
Relațiile cu conectare autentică. Când o persoană realizează o conexiune autentică, în care își poate dezvălui și latura vulnerabilă, începe automat să caute categorii în care să plaseze acea relație. Să cauți să afli ce însemni pentru celălalt vine natural, ca un mecanism de apărare.
Problema apare atunci când considerăm că relațiile trebuie ierarhizate în sfera de cel mai/cea mai.
Cu alte cuvinte, eu îmi măsor propria valoare în funcție de locul în care mă aflu pe axa relațiilor tale.
De fapt, nevoia de a fi cel mai/cea mai pentru cineva arată cât de nesiguri ne simțim în raport cu valoarea noastră individuală, nevoie și mai pregnantă la copiii care au mai mulți frați.
Care este varianta sănătoasă?
Relațiile de conectare autentică nu trebuie gândite în termeni de ierarhie, ci de apropiere. În același timp, pot fi apropiat cu mai multe persoane, care pot să vadă în mine sau din mine ceea ce aleg să dezvălui.
Practic, scăpăm de maratonul încadrării într-un tipar și creăm tipar pentru fiecare nevoie emoțională pe care o identificăm.
Vă invit, așadar, să renunțăm să mai clasificăm relațiile noastre în zone de tip „cel mai” și să integrăm ideea de particularizare a fiecărei relații. Fiecare om cu care intrăm conștient într-o relație pe care vrem să o creștem ne oferă un spațiu individual, specific și ne aduce experiențe de învățare și proprie dezvoltare.
Spor la conectare!
Foto: Pexels
