Victoria Wagner și Cornelia Voiculescu predau germană de ani de zile, cu același avânt și aceeași pasiune ca la început de drum. În prima parte a materialului am dezbătut lipsurile sistemului de învățământ public. În această a doua parte, voi prezenta câteva dintre principiile pe care ele le aplică, atât la cursurile private de germană, cât și în taberele pe care le organizează.
Victoria și Cornelia, împreună cu Richard Wagner, au înființat acum câțiva ani Centrul Educațional „Explore”, conceput pentru a oferi un altfel de proces pentru învățarea limbii germane. Ele două s-au cunoscut tot în contextul relației profesor – student. Cornelia a văzut ceva special, un zvâc aparte la Victoria, așa că a decis să facă un parteneriat cu ea după finalizarea studiilor. Când s-au reîntâlnit și au discutat care sunt elementele și valorile cheie pe care le promovează fiecare la cursurile private, au decis să creeze ceva împreună. Astfel s-a născut „Explore”, centrul pentru cursuri de germană și tabere de copii, care suplinesc lipsurile din școlile normale. În plus, această organizație strânge fonduri pentru a trimite în taberele de germană și copii din familii care nu își pot permite.
Ce înseamnă să înveți „altfel” o limbă străină
Le-am întrebat pe profesoare de ce e important să învățăm și „altfel” limbile străine, cu toate că aceste principii se pot aplica la mai multe materii. Cornelia a spus că e important ca cei mici să beneficieze de o abordare practică și mai prietenoasă. Statul în bancă, peisajul neschimbat în fiecare zi și rutina pot face ca timpul să treacă greu și degeaba pentru mulți copii. Eu îmi aduc aminte foarte puține lecții din școala generală. Ce am reținut cel mai bine a constat în excursii, experimente, discuții deschise în clasă pe diverse teme, în niciun caz dictările sau numerele scrise pe tablă. Cornelia insistă că, mai ales atunci când înveți o limbă străină, e important să experimentezi limba respectivă. Adiică elevul are nevoie să se exprime, chiar dacă pocește gramatica, să vadă, să pipăie, să guste într-un spațiu care favorizează aprofundarea în limbă.
În termeni mai simpli, comunitatea e elementul central al activității centrului „Explore”. Victoria a adăugat că „limbile străine trebuie trăite, așa cum trăim și limba maternă”, prin film, muzică, ieșiri sociale, chiar și prin limbajul corporal. De aceea, deviza lor e „Erlebe Deutsch!” („Experimentează germana!”). În plus, a subliniat importanța desființării mitului că germana ar fi o limbă grea. „Germana nu se află nici măcar în topul 10 al limbilor dificile”.
Eu am pornit de la această premisă.
Pentru că nu puteam înțelege germana predată în generală și pentru că auzisem de atâtea ori replica despre cum germana ar fi imposibilă, am început cursurile private profund demoralizată și intimidată de procesul pe care îl aveam de parcurs. Pot spune acum că germana nu mușcă, pentru că am participat și eu, ca voluntar, în prima tabără. Într-un mediu relaxat îți permiți să dai frâu liber nesiguranțelor lingvistice, să te joci, să pocești cuvinte știind că nu vei fi notat, să ai posibilitatea de a căuta în dicționar ce nu știi, fără a fi presat să fii atotștiutor. Fiecare trebuie să se miște în ritmul lui.
Cum arată taberele „Explore”
Profesoarele îmi povesteau despre tabăra de anul trecut, în care au făcut cu copiii un experiment de care toți își aduc aminte cu mult drag. Cele două s-au costumat în Marlene Dietrich și Lady Gaga și s-au lăsat ghidate prin Târgu Mureș de copii.
Aceștia trebuiau să le povestească câteva chestii simple despre România, să le spună pe unde să meargă și să le arate ce le place la oraș, bineînțeles în limba germană. Doar nu era să știe Dietrich și Gaga română. Eu am fost curioasă dacă cei mici se plâng sau refuză din când în când să participe la activități. Victoria a spus că plângeri mai sunt, la început, însă mereu ajung să se implice și să se distreze.
Când toată lumea participă și râde, copiii nu vor să fie lăsați pe dinafară doar pentru că nu se simt siguri pe cunoștințele lor, așa că intră în joc și își dau seama de două lucruri: că știu mai multe decât au impresia și că e în regulă să greșească. Cornelia și Victoria chiar încurajează greșelile, mai ales pentru că și ele au experiența de a învăța limbi străine ca adulți și conștientizează, activ și în prezent, că omul mai uită și că nu e ușor. De exemplu, Victoria a povestit că de șase ani învață japoneză și, cu toate acestea, nu poate reține zilele săptămânii, deși pare o problemă banală. Și acum, de ce e importantă aventura în educație? Așa cum am mai spus, pentru că asta rămâne cu noi ani de zile, experiența unei comunități și experiența învățării împreună. Mai presus de atât, pentru că cei mici pot greși, fără presiune, pot să dea frâu liber creativității și pot învăța unii de la ceilalți. În plus, copiii scapă de acel ritm monoton al vieții din bancă, ies, respiră aer curat și, cel mai important, se bucură că învață.
Foto: Pexels