Cum se apropie finalul de an, cum apar listele cu schimbări care ne vor transforma radical viața. Schimbări mari, importante, copleșitoare!
Ne lăsăm de zahăr, țigări și alte vicii. Ne apucăm masiv de sport. Ne găsim marea iubire. Nu mai facem niciun compromis, niciodată. Și așa mai departe, în funcție de vârsă și nevoi.
Toate aceste obiective grandioase ne țin mai degrabă pe loc. Pentru că nu e de-ajuns să se schimbe anul ca să ne schimbăm și noi, brusc, năravul. Și atunci, vă propun să lăsăm anul care urmează să intre în viețile noastre nestingherit, iar schimbările de care avem nevoie să fie ceva mai mici, dar constante. Ne creștem șansele de reușită și le putem începe de azi!
1) Mai multă grijă de sine
În loc să „te lași de...” sau să „te apuci de...”, ca o pedeapsă, mai bine fă-ți o favoare: ai mai multă grijă de tine.
Este un lucru elementar, dar care ne tot scape printre degete. Aici intră, de obicei, categoriile „mai mult sport” și „mâncat mai sănătos”. Dacă nu-ți place sportul, nu te arunca la un abonament costisitor la sală, s-ar putea să fie bani irosiți și să mai simți și tone de vină când alegi canapeaua în locul bandei de alergat. În schimb, lasă mașina acasă mai des, plimbă-te mai mult și înlocuiește o dată pe săptămână seara de seriale cu o seară de yoga sau ce îți place ție. Pofta vine mâncând, chiar și când vorbim despre sport.
Dieta joacă un rol esențial în modul în care te simți și funcționezi. Nu vorbesc aici despre cure drastice și inutile de slăbire. Începe de la principii. Mai multă hidratare, mai multe alimente sănătoase, mai puține chipsuri și sucuri sunt un punct excelent de pornire. Apoi, poate iei în calcul varianta să consulți un nutriționist. E varianta cea mai bună pentru un plan pe termen lung.
O altă rezoluție realistă? Mai mult somn. Începe prin a merge la culcare cu 10 minute mai devreme. Apoi, cu alte 10, până ajungi la o oră rezonabilă, care-ți permite să-ți încarci real bateriile.
2) Citește sau învață ceva nou
Miliardarul Warren Buffet citește 500 de pagini pe zi, iar cititul îi mănâncă 80% din timp.
Cum noi nu suntem toți miliardari, propun să ne vedem în continuare de muncă, dar 20 de minute de citit pe zi, în fiecare zi, devin un obicei care ne ține mintea deschisă și creierul tânăr.
Când ne facem timp, zilnic, pentru a ne cultiva mintea și sufletul, creștem într-o direcție frumoasă.
3) Învață să înțelegi banii
Suntem o generație care a crescut fără educație financiară. Așa că avem două opțiuni: să continuăm să bâjbâim în relația cu banii sau să dobândim educația financiară. Ea nu se adresează doar celor bogați, ci este folositoare oricui dorește să învețe.
Educația finaciară face un lucru magic: nu ne îmbogățește peste noapte, dar ne conferă un prețios sentiment de siguranță. Ne învață să facem alegeri financiare corecte, să economisim fără să ne frustrăm, să observăm și să înțelegem oportunități financiare pe termen lung.
Educația financiară poate începe cu o discuție cu prietenul care nu rămâne niciodată fără bani, cu un podcast sau un articol pe temă ori cu un curs susținut de un consilier financiar.
5) Practică recunoștința
Este ușor să ne lăsăm prinși de ceea ce ne lipsește sau de ceea ce nu a mers bine. Schimbarea acestei perspective prin recunoștință este incredibil de puternică.
Și exercițiul este atât de simplu! În fiecare seară, înainte să adorm, enumăr trei lucruri pentru care simt recunoștință. Pot avea legătură cu ziua respectivă, cu viața, în general sau cu cei dragi din casă. Este uimitor cum îți poate schimba mentalitatea un exercițiu atât de simplu și cât de bine te poate face să te simți în pielea ta!
O spune perfect Aaron Eckhart Tolle: „Recunoașterea binelui pe care îl ai deja în viața ta este fundamentul pentru toată abundența". Iar această mentalitate chiar e o componentă esențială pentru a merge înainte!
6) Stabilește-ți obiective clare și realizabile
Stabilirea obiectivelor este un instrument la fel de puternic precum practica recunoștinței. Când pleci în vacanță, planifici traseul. Nu ieși din casă și mergi încotro vezi cu ochii, sperând că poate ajungi pe o plajă.
Stabilești destinația, cauți cazare, cauți rutele și timpii ideali de plecare. Apoi, odată pornit la drum, „spargi” drumul lung pe bucăți. Faci pauze de cafea. Savurezi călătoria.
E exact la fel și-n viață. Stabilește clar unde și de ce vrei să ajungi, din orice punct de vedere. Apoi, caută informații despre cum poți ajunge acolo, stabilește ce resurse ai. Odată stabilit scopul mare, împarte-l în scopuri mici, cărora alocă-le un timp în care vrei să le împlinești.
Fii foarte specific, așa cum ești și când pleci în vacanță. Odată ce visurile tale au la bază un plan realist și realizabil, totul devine mai limpede și mai ușor.
7) Ai grijă de relațiile tale
Relațiile cu cei din jur sunt cruciale pentru sănătatea și bunăstarea noastră emoțională. Să ai o rețea de prieteni pe care te poți baza îți face viața nu doar mai ușoară, ci și mult mai frumoasă. Este greu să te bucuri de lucrurile bune de unul singur, așa cum este greu să treci peste perioadele dificile fără să ai sprijin. Fă-ți timp pentru cei dragi: sună-i, vizitează-i, invită-i la masă, la ceai, la cafea. Timpul de calitate petrecut împreună funcționează ca un medicament pentru minte și suflet.
Îți doresc Sărbători cu bucurii mari, rezoluții mici și prieteni mulți!
Foto: Pexels