Bunicul meu avea o vorbă: „Când pui capul pe pernă seara, gândește-te la ce ai învățat astăzi”.
A avut o viață grea, a fost în război, apoi s-a stabilit în satul soției sale, bunica mea, unde a profesat ca învățător pentru tot restul vieții. În cariera lui de peste 40 de ani a tot evoluat, iar pe mine m-a surprins întotdeauna felul în care a reușit să se reactualizeze continuu, deși rareori pleca de acasă.
Învăța câte ceva din orice i se întâmpla: din natură, din cărți, din interacțiuni cu oameni sau de la elevii săi. Dar mai făcea ceva și anume își făcea timp să marcheze fiecare moment notabil, celebra succesele, pe ale lui, pe ale școlii, pe ale copiilor.
Iar atunci când avea un eșec, celebra ce a învățat din experiența aceea.
De multe ori, erau lucruri simple, care veneau după un efort major, căci viața la țară în perioada aceea era grea, cu gospodărie mare de întreținut, animale în curte și muncă la câmp pentru a avea ce pune pe masă. Faptul că s-a născut un miel, că a cules recolta și astfel a asigurat traiul său și al familiei sale pentru iarnă, că unul dintre foștii elevi a intrat la un liceu bun de la oraș... nu rata niciun prilej de a sărbători.
Este plăcut să sărbătorești, dar mai important este faptul că, marcând momentele astfel, ele rămân cu tine, le integrezi și asta te ajută să evoluezi, să mergi mai departe un om mai împlinit, mai bun, să simți că progresezi. Mulți ani nu am dat importanță celebrărilor, mi se părea frivol să mă bucur de lucruri mărunte, așteptam să fie un eveniment mare care să merite efortul.
Și da, întotdeauna am văzut sărbătorirea ca pe un efort. Asta am moștenit de la bunica, căci ea ducea greul meselor la care bunicul îi punea pe toți cei care îi călcau pragul casei sau al școlii. De abia de curând am înțeles importanța acestui gest prin care te acordezi cu propria evoluție, încorporezi în tine ceea ce ți se întâmplă, iar asta denotă progres.
Apoi mi-am dat seama că nici măcar nu trebuie să fie ceva mare, cu răsunet, pe care să-l afle toată lumea ca să devină important pentru tine, e îndeajuns să-l recunoști tu, să-i știi tu semnificația și să închini, cel puțin metaforic, un pahar in cinstea faptului că l-ai trăit.
Micile sau marile victorii se celebrează diferit
Într-adevăr, magnitudinea sărbătoririi este ajustată la cea a succesului sau a semnificației momentului. De exemplu, pentru faptul că ai trecut cu bine un examen sau că ți-ai atins un obiectiv personal este îndeajuns să-ți pui un pahar de vin sau să mănânci o prăjitură, atâta vreme cât intenția cu care o faci este de a te felicita.
De ziua ta de naștere, onomastica sau altele repetitive, pentru momente care, deși revin în viitor sunt unice în timp și spațiu, ar fi sărbătorirea prezentului, a ceea ce ești aici și acum.
Apoi sunt evenimentele evidente, poate unice în viață, ziua nunții, mutarea într-o casă nouă, deschiderea unui business, pentru care ai depus mult efort, dar unde apare și presiunea de a performa, ca bucuria să fie pe măsură. Aici e posibil să te pierzi în magnitudinea petrecerii și să uiți de fapt semnificația, de aceea ai grijă să-ți iei un moment doar pentru tine în care să te feliciți.
Cel mai greu este să celebrezi momentele grele, pe care nu ți-ai dori să le marchezi, iar aici ți-aș aduce aminte de vorba bunicului meu și-aș sărbători măcar în gând lecția pe care ți-o iei din acel moment și faptul că, experimentându-l, înveți și evoluezi!
Foto: Freepik
