Copiii nu vin cu manual de instrucțiuni. Când sunt foarte mici, ne prindem din mers ce înseamnă fiecare plâns, fiecare suspin sau surâs. Apoi, pe măsură ce cresc, părințeala se complică. Și se complică. Și se complică!
Ajungi să-ți fie atât de dor de vremurile când copilul tău se juca prin bucătărie, cu oalele, în timp ce găteai. Ți-e dor de vremurile când credea în Moș Crăciun și când era convins că mama și tata sunt cei mai grozavi din lume, că știu tot și că pot rezolva orice. Ți-e dor de vremurile când pupicul tău vindeca vânătăi, iar cântecele tale de leagăn aduceau somn și pace.
Într-o bună zi, te trezești că trebuie să faci programare la Evidența Populației pentru cartea de identitatate, la 14 ani (când au trecut 14 ani?!). Apoi, te trezești, la fel de brusc, căutând școală de șoferi pentru omulețul devenit, între timp, om. Și n-ai cum să nu simți un amestec de mândrie, bucurie și nostalgie. Ți-ai făcut treaba. Dar, oare, ți-ai făcut treaba bine?
Nu există o măsură universal valabilă. În general, ne dorim pentru copiii noștri să fie fericiți, împliniți, să aibă succes în carieră, siguranță financiară, să fie iubiți și să iubească, să devină adulți echilibrați, să aibă prieteni, să vadă lumea, să fie sănătoși și lista poate continua.
Pe măsură ce scriam fraza de mai sus, mi-am dat seama cât de imposibilă este, de fapt, meseria de părinte. Nu cred că există om pe lumea asta, cel puțin eu nu cunosc niciunul, care să fi avut parte exclusiv de lucrurile enumerate mai sus. Cu toții trecem și prin perioade grele, ni se închid uși în nas, suntem părăsiți sau răniți, avem momente când nu ne găsim echilibrul. Și atunci, dacă și copiii noștri vor avea parte de dezamăgiri și greutăți, oare nu ne-am făcut treaba bine?
Măsura reală a succesului unui părinte nu e viața perfectă a copilului său! Măsura reală a succesului unui părinte e capacitatea de adaptare a copilului său și, nu în ultimul rând, abilitatea lui de a se redresa după un insucces sau de a depăși perioadele dificile din viața lui.
Dacă am crescut un adult care reușește să facă toate astea, misiunea noastră este un succes și înseamnă că le-am oferit copiilor noștri câteva abilități incredibil de importante.
1. Sunt capabili să se privească onest
Pentru ca un om să știe cine este, are nevoie să se observe, să descopere care sunt punctele lui forte, dar și slăbiciunile la care mai are de lucru. Observația asta nu e ceva ce se întâmplă o dată și gata, e un proces care durează întreaga viață. Ca să funcționeze, însă, avem nevoie să știm, din fragedă pruncie, că suntem iubiți și acceptați cu tot cu defectele noastre. Dacă am crescut cu critică și iubire condiționată de rezultate, probabil vom fugi de adevăr din frica de respingere.
Exemplu: când un copil ia o notă mai mică decât de obicei la un test, nu-l certăm, dar nici nu ne prefacem că nu vedem. Aflăm ce nu a înțeles, de ce îi e greu să învețe, cum putem fi de ajutor și nu uităm să subliniem părțile bune din respectiva lucrare.
2. Sunt capabili să ofere fără să aștepte ceva în schimb
Când o persoană poate oferi ceva din pură generozitate, fără să aștepte ceva în schimb, înseamnă că se simte puternică și bogată (și nu mă refer doar la dimensiunea financiară). A putea să dăruiești înseamnă că ai destul. A putea să ajuți înseamnă că te pricepi la ceva foarte bine . A sprijini înseamnă că ai tu însuți echilibru.
Dacă ai crescut un copil care poate să dăruiască din timpul și energia lui, ai reușit să crești un om empatic, care se va descurca de minune în relațiile cu cei din jur. Va înțelege mai ușor ce se întâmplă în mintea celor cu care interacționează, își va face prieteni mai ușor și nu va suferi de singurătate.
Exemplu: încurajați copiii mici să dăruiască din surplusul lor, iar când mai cresc, să aibă în grijă un animal de companie. La vârste mai mari, ar putea să-și sprijine un coleg de clasă la o materie la care se pricep ei mai bine.
3. Știu să colaboreze
Probabil cel mai mare regret al meu, de părinte, este cât de puțin se încurajează în școli colaborarea. „Fiecare pentru sine” sună ca o condamnare inutilă la anixetate și izolare. Și dacă tot privim cu jind la sistemul educațional din țările nordice, am putea începe de aici: copiii lor chiar învață să lucreze împreună! Așa cum, de altfel, vor lucra toată viața, orice meserie ar avea.
O viață de succes înseamnă o viață trăită împreună cu familia, acasă și cu colegii, la muncă. „Împreună” este cuvântul care construiește, sprijină, încurajează, dă șanse, integrează. Este cuvântul care-ți dă dreptul să înveți, să întrebi când nu știi, să ajuți fără să disprețuiești, să rezolvi probleme și să-ți găsești locul în echipă.
Exemplu: sporturile de echipă sunt mană cerească pentru a învăța colaborarea. Acasă, îi putem încuraja pe copii, dacă sunt colegi și prieteni, să facă, de exemplu, temele împreună. Iar dacă le e foame, în loc să le facem noi o gustare, le putem oferi ingredientele de care au nevoie și apoi să îi lăsăm să-și pregătească împreună pizza de casă, sandwich-uri sau o salată.
4. Știu să ceară iertare și să ierte
În fiecare relație apar momente când lucrurile se împotmolesc. Cineva spune sau face ceva greșit, rănim fără să vrem sau suntem răniți. Să știi să ceri iertare cu grație și demnitate salvează relații și repară răni! De asemenea, să ai curajul și bunăvoința de a ierta este la fel de important.
Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla în copilărie, atunci când greșești, este să nu ți se acorde iertare și să fii tratat cu răceală. Știu familii în care copilul este pedepsit cu zile întregi de tăcere. Ca și cum, odată ce a greșit, a încetat să mai existe pentru familia lui. Părinții nu mai vorbesc cu el, îi ignoră cuvintele, tristețea, revolta. Devine invizibil, vocea lui nu se mai aude, e cantitate neglijabilă. Cum se văd toate astea atunci când devii adult?
Se văd urât și deformat: să-ți ceri iertare e inutil, să ierți e imposibil. Prinși în relații rigide, oamenii își pierd încrederea în semenii lor, vânează greșeli care să le confirme așteptările pesimiste, nu acceptă natura imperfectă a oamenilor, își maschează propriile imperfecțiuni, se ascund în spatele măștilor.
Adulții care știu să ierte și să-și ceară iertare sunt de un milion de ori mai relaxați și mai fericiți!
Exemplu: când un copil greșește, stați de vorbă. Explicați emoții, discutați despre cum se ia o decizie, vedeți unde a greșit copilul sau unde i s-a greșit, cum se pot drege lucrurile. Învățați-l să nu judece o persoană după o greșeală, ci după comportamentul său pe termen lung și procedați la fel cu el, cu voi, cu adulții din jur.
5. Știu să aibă grijă de sănătatea lor
Dacă un copil are grijă de sănătatea lui, e atent ce mănâncă, vrea să facă sport, doarme și se odihnește când simte nevoia, felicitări! Va fi un adult cu șanse reale la o viață lungă și bună. Obiceiurile sănătoase se cultivă atunci când oamenii mari care te cresc îți dau voie să fii conectat la nevoile tale fizice și emoționale.
Din dorința de a-i ști pe copii ocupați și pregătiți de viață, avem tendința noi, părinții, să le umplem fiecare secundă cu activități. O facem din dragoste și grijă, însă dacă le predăm lecția neglijării unor nevoi de bază, nu le facem niciun serviciu.
Când copiii obosesc, au dreptul să se odihnească. Așa vor ține la distanță burnout-ul, când cresc. Dacă le cerem să-și testeze limitele de fiecare dată, îi învățăm că e rușinos să se odihnească, să-și tragă sufletul, să ia o pauză.
Psihologul american Michael Thompson spune că adulții cu cea mai mare șansă la stare de bine se trag din copiii cu rezultate medii. Ei nu cresc cu presiunea de a fi mereu pe primul loc, dar nici apăsarea de a fi mereu pe ultimele locuri. Au timp să învețe, dar și să se joace, să facă sport, să lege prietenii, știu să se redreseze după un eșec, înțeleg că viața înseamnă mai mult decât o alergătură eternă, epuizantă și angoasantă.
Exemplu: dacă un copil spune că e obosit, permite-i să se odihnească (chiar nu e capăt de lume dacă sare peste un antrenament sau nu ia 10 la testul de la geografie). Dacă se simte trist, permite-i să-și trăiască emoția și stați de vorbă când se simte pregătit. Să fii conectat cu nevoile tale este exercițiul cel mai important pentru sănătatea fizică și mintală!
Drag părinte, nu uita niciodată: „meseria” ta e cea mai grea și cea mai frumoasă „meserie” din lume. Noi toți învățăm să fim părinți din mers: învățăm din greșeli, devenim mai buni din iubire și creștem cot la cot cu copiii noștri!
Foto: Freepik
