Cum să-ți placă să stai vara în oraș?! Și nu, nu vorbesc despre Brașov, unde e simplu să-ți placă. Vorbesc despre București. Unde e cald. Și e beton mult. Și unde-s nopți aproape la fel de calde ca zilele.
Cu toate astea, există o plăcere incredibilă în zilele molcome și lungi de vară, când orașul amorțește într-un fel anume.
Se spune că realitatea o construiesc percepțiile noastre. Ca-n cazul clasic al paharului pe jumătate plin. Sau pe jumătate gol? Percepția e felul în care vedem lucrurile, ține de o setare cu care ne naștem sau de ce ne-au lăsat nouă, în cap experiențele trăite. Dacă mi-ar fi extrem de sete și aș primi primi o jumătate de pahar cu apă, aș putea simți recunoștință (wow, am o jumătate de pahar cu apă să-mi potolesc setea!) sau frustrare (vai, am DOAR o jumătate de pahar cu apă să-mi potolesc setea).
Cam așa stă treaba și cu vara în oraș.
Pot alege să-mi încep dimineața cu o cafea și cu o tură pe Facebook sau Instagram. Toată, dar TOATĂ lumea privește răsărituri exotice pe plaje cu nisip alb. Toată lumea în afară de mine. Simt cum un pui de frustrare începe să-și arate capul.
Sau pot alege să beau aceeași cafea pe balcon, unde văd că mușcatele savurează din plin vara. Și aleg să ascult păsările de afară (identific cel puțin 5 triluri diferite, plus pescăruși). Mă bucur că avem în jur ceva verdeață și că încă sunt copii care se joacă-n spatele blocului, iar zarva lor mi se pare adorabilă.
Orașul funcționează după alt ritm
În oraș, o mână invizibilă pare că a dat viteza de redare pe o turație mai mică. Vara, oamenii nu se grăbesc (nici nu prea ai cum, la 40 de grade). Și când nu te grăbești, când căldura îți impune o lentoare anume, ai timp să observi, să auzi, să te mai întrebi de sănătate și pe tine însuți. E un altfel de hibernare. Îmi plac oamenii care se îmbracă în culori deschide, ador să mă uit la pălăriile care par să reintre în grațiile femeilor (mai de voie, mai de nevoie). Trec pe lângă taraba cu pepeni roșii și verzi, o salut pe Gabriela, cea care îi aduce de la Dăbuleni, direct de pe „moșia” familiei sale. „Vă aștept diseară cu un pepenaș dulce!”, îmi spune. Îi zâmbesc și îi spun că a umplut toată strada cu parfum de pepene galben și că, negreșit, trec să iau și eu unul pentru acasă când mă-ntorc de la birou.
„Cum poți fi fericită pe căldura asta?”
E o întrebare pe care o primesc frecvent. N-am niciun secret. Îmi place vara în oraș, așa cum îmi place vara la mare sau la munte. Ține de un termostat interior și de adaptare la un alt ritm. Așa cum iarna merg repede, zgribulită, vara merg încet și las căldura, amorțeala orașului să mă ia în brațe. Așa pot fi fericită pe căldura asta. Și cred, cu toată sinceritatea, că e o metodă care funcționează în mai toate direcțiile vieții unui om.
Când ești bine cu tine, ești bine cu ceea ce e în jurul tău.
Când accepți că ritmul tău nu poate rămâne indiferent la ritmul „muzicii”, se armonizează mai simplu toate.
Nu știu dacă ați încercat vreodată să dansați tango pe muzică populară. Nici eu, dar îmi imaginez că e tare greu. Muzica dă ritmul, iar ca să ai ritm trebuie să asculți muzica. Muzica verilor în oraș e suavă, în surdină, e cu miros de vinete coapte, cu copii în vacanță, cu seri târzii la terase, cu înghețată și cu citit, cu filme la cinematograf (unde aerul condiționat pare setat de un urs polar, dar e plăcut să ți se facă un pic frig în toiul verii).
Și ce să faci vara, în oraș?
Sigur că n-am rețeta universală, însă pe mine mă ajută abonamentul la piscină. Sunt oameni care spun că nu pot trăi fără sport. Eu pot. Însă trag de mine pentru că am nevoie să fac mișcare și înotul e o variantă acceptabilă chiar și pentru o sedentară sadea.
În weekend, în toiul zilei, îmi place să ies la mall (chiar și pentru o tură de plimbare, fără să cumpăr nimic), musai cu o prietenă. Apoi, ne oprim la un cappuccino freddo și iar ne facem planuri să slăbim. E mult mai ușor acum, vara, când roșiile au gust și salata se face în trei minute. Se opune planului înghețata, dar oameni suntem, găsim un compromis. Al nostru a fost așa: nu mai luăm înghețată de duzină zilnic, ci căutăm înghețată artizanală, din ingrediente naturale, e mai scumpă, dar mâncăm mai rar.
Tot vara poți să-ți vizitezi orașul. Să intri în muzee pe care nu le-ai mai văzut și să te bucuri nu doar de operele de artă, ci și de răcoare. Seara, poți descoperi străzi pe care nu le știai, îți poți imagina cine stă în casa aceea îmbăiată în iederă sau poți căuta casa în care te-ai muta mâine dacă ai câștiga la LOTO. Așa am aflat că stau la cinci minute de locul unde s-a născut Maria Tănase, pe 25 septembrie 1913 (din păcate, comuniștii au dărâmat casa în sine). Și tot așa am descoperit că-n grădinile bucureștenilor încep să se aclimatizeze smochini.
Mai sunt și parcurile. Daaaa, știu cât de tentant e combo-ul telecomanda-canapea, însă o plimbare în parc, cu cineva drag (patruped sau biped), când se mai domolește soarele, te ajută să dormi mai bine și-ți limpezește gândurile mai eficient decât orice serial.
Vara în oraș e exact ca un fruct bine copt, suculent și parfumat. Depinde doar de noi să-l savurăm pe-ndelete, să-i privim forma, culoarea, să-l gustăm încet, să închidem ochii și să-i dăm voie să se descrie pe sine în cele mai mici detalii.
Foto: Pexels
