Adevărul este că ne putem deteriora fizic de la orice vârstă. Putem pierde într-o fracțiune de secundă robustețea integrității fizice sau emoționale, putem pierde lumea în care trăim sau ne putem pierde pe noi în această lume.
Corpurile noastre se rănesc, se îmbolnăvesc, îmbătrânesc și, la un moment dat, dispar din existență. Obiectele se distrug, ferestrele se sparg, casele noastre pot să fie mistuite de flăcări, să se deterioreze în absența noastră, relațiile se deteriorează, sentimentele (cu valențe pozitive sau negative) se estompează și se modifică.
Sentimentele noastre ne țin uneori în spații de disconfort și ne inundă în maniere necontrolabile, ni se schimbă sistemele de valori, ne raportăm diferit la lumea interioară și exterioară.
Lumea în care trăim este fragilă și noi suntem fragili prin existență.
Corpurile noastre, pentru a funcționa, au nevoie în primul și în primul rând de energie produsă concret, fizic. E un proces simplu și predictibil. Cunoaștem deja parametrii necesari pentru a funcționa optim din punct de vedere fizic.
Capacitatea organismului de a produce energie se reduce la trei lucruri:
- dezvoltarea sistemului energetic (capacitate anaerobă și aerobă)
- dimensiunea musculară
- tipul de fibre (mușchii mai mari și mai puternici au nevoie de mai multă energie și pot produce mai multă energie). Nutriția, adică modul în care organismul este alimentat, va dicta producția de energie.
Pasul doi este conservarea și aici avem o singură necesitate: odihnă (somn, relaxare)
Fiecare celulă din organism consumă energie atât în timpul activității fizice, ci și în repaus.
Avem nevoie de resurse chiar și atunci când dormim și avem nevoie de odihnă pentru a putea acumula resurse. Aceste resurse ne sunt necesare nu doar pentru motricitate. De exemplu, creierul are nevoie de niveluri semnificative de energie pentru a funcționa corect. Activitatea cerebrală consumă cam 400-700 kcal/ zi și nu doar când avem dezbateri intelectuale, ci și atunci când ne gestionează anxietățile, stresul, durerile și traumele. Drept urmare, corpurile și mințile utilizează același „cont bancar” în care acumulăm noi resurse.
De ce e important să nu uităm că suntem fragili și puternici, în egală măsură
De multe ori, ne subestimăm fragilitatea și ne imaginăm că avem resurse nelimitate de forță și energie. Ori credem că suntem robuști, plini de iubire, că putem să ne sacrificăm fizic și emoțional pentru lumea din jur.
Ne dăm ochii peste cap când ni se spune să ne punem prima dată nouă „masca de oxigen”, gândind: „ei, la naiba, ce prostie egoistă, eu am să-i pun mereu prima dată masca copilului meu, mie nu mi se va întâmpla nimic rău între timp!”
De prea multe ori presupunem că totul li se întâmplă doar celorlalți, dar la fel de des presupunem și faptul că totul ni se întâmplă doar nouă și supraestimăm fragilitatea lucrurilor.
Atunci nu recunoaștem resursele forței interioare din noi și din ceilalți, nu ne mai identificăm resursele fizice sau modalitățile în care le putem reumple, ne vedem fără soluții, fragili până la distrugere, iar tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru are potențialul de a ne spulbera.
Cum putem aborda echilibrat natura umană
Este înfricoșător să realizezi cât de delicat și de vulnerabil este corpul nostru. Cât de vulnerabile și de sensibile sunt conexiunile care ne leagă de ceilalți, cât de volatil este echilibrul simbiotic de pe planeta noastră, situația geopolitică, cât de vulnerabilă e lumea din jur și cât de fragil este orice sistem de referință.
Dacă nu recunoaștem și nu acceptăm fragilitatea, pierdem șansa de a ne proteja și de a crește, de a susține conexiuni și de a crea noi legături și vom fi nu doar surprinși, ci de-a dreptul devastați când lucrurile se destramă. A fi martori ai volatilității sistemelor noastre de referință nu este obligatoriu, poate nu se va întâmpla niciodată, poate sistemele nu se vor spulbera ci doar vor trece printr-un proces de metamorfoză, instabilitatea acestui sistem existențial complex și neliniar putând să nu ne expună la pierderi în afara morții( moment în care a ne accepta fragilitatea este un proces inevitabil).
„În teorie, nu există nici o diferență între teorie și practică. În practică, există”, Yogi Berra
Avem totuși câteva puncte de acțiune pe care le putem implementa oricât de diferită ar fi practica de teorie. A cunoaște fragilitatea noastră fizică și emoțională ne dă acces la resurse, iar pentru a putea să devenim rezilienți și puternici, avem nevoie întâi să ne ocrotim corpul oferindu-i resurse prin alimentație, sport, somn și să ne ocrotim sufletele oferindu-le înțelegere, spațiu de creștere și spațiu de adaptare la fragilitatea și volatilitatea lumii în care există.
Fragilitatea nu ne face slabi. Recunoașterea faptului că suntem fragili ne face mai puternici și mai rezilienți.
Ai dormit? Ai mâncat suficient de sănătos? Ai făcut sport?
Dacă ai bifat toate căsuțele, treci la minte și suflet.
Fără a abuza de expresia „ceea ce nu te ucide te face mai puternic”, am să pornesc de la ea.
Această expresie e utilizată ca o umbrelă foarte cuprinzătoare și are tendința să acopere nesănătos sistemele de autoapărare și stimularea imunității și a rezistenței organismului cu toate componentele lui.
Adevărul este că nu întotdeauna ceea ce nu te ucide te face mai puternic. De multe ori, ceea ce nu te ucide poate să îți creeze disfuncții majore și traume.
Corpul și mintea noastră au nevoie să înțeleagă și să conștientizeze existența pericolului și a morții, pentru a putea dezvolta mecanisme de supraviețuire și de reziliență.
Organismul nostru se poate regenera atât fizic, cât și emoțional în unele instanțe. Nu îți va crește o mână la loc și nu vrei recupera un lob distrus sau funcții cognitive afectate drastic.
Însă putem să recuperăm, să compensăm, să supraviețuim, chiar să devenim extrem de puternici. Asta se va întâmpla doar în situațiile în care integritatea noastră fizică și emoțională au fost afectate fie superficial, fie în circumstanțe care au acordat spațiu de autoapărare și de protecție, ulterior de dezvoltare și creștere.
Din punct de vedere al traumei fizice, ceea ce nu ne omoară și ne face mai puternici e în principiu datoria hormezei( mai sunt câteva mecanisme dar îl voi lua aici pe cel principal).
Hormeza e un proces prin care expunerea organismului la factori dăunători, în doze mici dar nu neglijabile (pentru că organismul trebuie să le identifice ca pe niște pericole reale), determină creșterea capacității organismului de a rezista efectelor nocive ale factorilor respectivi. Este un mecanism sănătos de răspuns la stres conceput pentru a ajuta supraviețuirea și este definit ca un răspuns adaptiv al celulelor și organismelor la stres. Este o „întărire” preventivă și o desfășurare naturală a unei strategii de luptă și intervenție împotriva unei boli sau atacuri repetate cu potențial fatal.
Practic, atunci când organismul nostru se simte în pericol, dezvoltă noi strategi de intervenție și de adaptare, dacă pericolul este repetitiv, avem un precedent și ne formăm maniere de răspuns constante.
Trauma emoțională - cum ne apărăm de ea?
Ce facem în cazul în care ceea ce nu ne omoară ni s-a întâmplat pe plan emoțional? Corpul fizic are repere mult mai clare și mai bine manageriate decât cel emoțional și mental. Reziliența și coping-ul psihologic se vor instala în echilibru doar dacă avem expunere la resurse adecvate. Ce înseamnă asta? Dacă avem resurse adecvate, dezvoltăm mecanisme sănătoase. Dacă nu avem, vom dezvolta normalizarea traumei și mecanisme adaptative defectuoase.
În concluzie:
1. Ceea ce nu te omoară te face și mai puternic, dar și mai vulnerabil și nu putem întotdeauna să decidem noi proporțiile.
2. E important de știut că avem aceste resurse de recuperare, rezistență și reziliență.
3. E extrem de important să ne cunoaștem capacitățile pentru a înțelege că există mecanisme care să ne ajute să trecem prin dificultăți care par imposibil de depășit. Nu tot ceea ce ne poate ucide (fizic și emoțional) o va face și stă în puterile noastre să cerem ajutor pentru a ne trage la mal cu ultimele forțe și să creștem, de acolo, mai puternici.
Foto: Freepik
