Treci printr-o despărțire, relația asta a bifat, și ea, aproape același tipar precum relațiile tale trecute. Ai obosit și îți spui că e pentru ultima dată când mai treci prin asta. Gata, de data asta vei schimba tot. Nu vei mai „atrage” oameni care să îți facă rău și vei merge către o relație sănătoasă.
Și totuși... te surprinzi mergând către același tipar. Oamenii pe care îi vrei, în teorie, nu îți plac în realitate. Sunt liniștiți, plictisitori, pare că vă lipsește și chimia, în timp ce vechiul tău tipar de partener/ă, despre care știi deja că ar putea să îți lase inima țăndări, pare mai apetisant ca niciodată.
DE CE? Citește în continuare și vei afla!
La baza tiparelor noastre relaționale se află modul în care am fost învățați să relaționăm cu ceilalți, încă din copilărie.
Relațiile primare (cu părinții sau oamenii care au avut grijă de tine) au fost sigure, pline de afecțiune și stabilitate? Felicitări! Ești printre norocoșii care, devenind adulți, perpetuează relații definite de aceleași caracteristici și pleacă repede atunci când observă că o relație devine nesănătoasă.
În schimb, dacă ai crescut într-un mediu unde iubirea era condiționată, asociată cu durere, sacrificiu și tolerarea unor comportamente abuzive, un mediu în care nu exista predictibilitate și incertitudinea dicta relațiile, creierul tău va căuta, în mod inconștient, să rescrie acele dinamici?
Dar de ce ar face asta? Pe scurt, povestea spusă de creierul tău este următoarea: Nu am primit iubire, sau au primit insuficient, condiționat, fragmentat și cu mult efort. Înseamnă că este ceva în neregulă cu mine. Nu pot concepe că oamenii care m-au îngrijit nu aveau o bună igienă emoțională iar modul lor de a oferi iubire era profund afectat de asta. Nu, probabil problema este la mine. Am nevoie sa rescriu povestea asta.
Problema apare atunci cand încerci rescrierea poveștii. De ce? Pentru că, pentru a rescrie povestea, creierul tău va avea nevoie de un mediu similar cu cel din copilăria ta.
Dacă relația cu mama/ tata a fost dificilă pentru că părintele tău era indisponibil emoțional, cel mai probabil vei căuta un partener care sa îi semene, pentru a putea schimba finalul poveștii tale.
Nu am putut să îmi conving părintele să mă iubească, să mă accepte așa cum sunt, nu am putut să îi modific indisponibilitatea emoțională. Așa că voi găsi un om care să îi semene măcar în parte și, cu acest om, povestea va fi alta. Deși la început va fi la fel de indisponibil/ă emoțional, finalul va fi altul: mă va iubi, accepta și va sta alături de mine pentru ca îl/ o voi convinge!
Poate că vei crede că povestea aceasta se rezumă la câteva noțiuni abstracte, invizibile, dar corpul nostru are un rol esențial în alegerile relaționale. Mai exact, sistemul nostru nervos autonom, format din sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic, influențează cum reacționăm la stres, emoții intense dar și la conexiunea cu alții.
Sistemul nervos simpatic este responsabil pentru răspunsurile „luptă sau fugi”. Când întâlnim pe cineva care ne face să simțim „fluturi în stomac”, ne face să stăm ca pe ace, să avem un gol în stomac și emoții intense, acest sistem nervos este activat.
Această senzație de excitație și neliniște poate părea intrigantă, și este de multe ori asociată cu a fi îndrăgostit, dar de multe ori ea indică o activare a răspunsului la stres, mai ales dacă asociem acest tip de dinamici cu o iubire din trecut care ne-a rănit. Corpul tău recunoaște, la nivel subtil, că persoana din fața ta are potențialul de a te răni, și reacționează la acest lucru.
Așadar, fluturii în stomac, nu sunt neapărat un semn bun! Acest fenomen este legat de nervul vag, care conectează creierul de restul corpului și este responsabil pentru răspunsurile fiziologice la stres și emoții intense. Când întâlnim pe cineva care ne face să ne simțim inconfortabil dar totuși atrași, acest lucru poate semnala că reactivăm un tipar emoțional familiar – un mediu relațional nesigur sau instabil din trecut.
Sistemul nervos parasimpatic este implicat în stările de relaxare și siguranță. Relațiile sănătoase activează această parte a sistemului nervos, oferindu-ne senzația de liniște, confort și stabilitate. Pare că exact asta îți dorești, însă ce se întâmplă atunci când corpul tău s-a obișnuit cu un lung ciclu de activări emoționale intense? Ei bine, relațiile în care simți liniște vor părea plictisitoare, iar confortul și stabilitatea le vei interpreta drept lipsa pasiunii, lipsa acelui ceva care a făcut toate celelalte relații să fie intense pentru tine.
Cum să depășești acest tipar?
1. Conștientizează tiparul – ce au în comun relațiile tale trecute? Ce emoții au declanșat în tine? Ce comportamente ale partenerilor tăi s-au repetat? Ce comportamente ai repetat tu?
2. Învață să îți reglezi sistemul nervos – învață tehnici de respirație profundă (care îți vor activa sistemul nervos parasimpatic), învață să tolerezi starea de calm și absența suferinței, chiar daca ți se pare că te plictisești, învață despre nervul vag.
3. Învață despre stilurile de atașament – și caută să te educi în a avea un stil de atașament sigur.
4. Rescrie-ți credințele despre atracție, relații și iubire – dacă pentru tine atracția s-a bazat pe dinamici în care vă „urmăreați” reciproc într-un continuu joc de-a șoarecele și pisica, sau în care unul dintre voi trebuie să îl convingă pe celălalt că este demn/ă de iubire, înțelege de ce aceste tipare nu te ajută și acționează diferit, chiar dacă ieși din zona de confort.
Așadar, data viitoare când te întrebi de ce te simți atras/ă de o anumită persoană, gândește-te la tiparele tale, la ce îți spune corpul și la ce ai cu adevărat nevoie pentru a construi o relație sănătoasă.
Foto: Freepik