După o licență terminată la Politehnică și un master început tot acolo, Mihaela Avram a dat admitere la Facultatea de Jurnalism, în toamnă. Spre surprinderea ei, a intrat. Astfel, începe povestea unui acasă încă necunoscut. Mihaela e o persoană tăcută, anxioasă, sarcastică, dar cu niște ochi hazel superbi. Deși ar vrea să vorbească cu toată lumea, se teme așa de tare să nu spună vreo prostie, încât cântărește cuvintele pe toate părțile și ajunge să le înghită. Totuși, a descoperit că stiloul și foaia nu o judecă, așa că a început să scrie: poezie, proză scurtă și, acum, articole. Scopul ei este să facă oamenii să simtă. Crede că în viermuiala unei zile în care omul profită de tot ce vremurile îi oferă, el a uitat să se folosească de cel mai frumos lucru pe care îl are: emoțiile. Așa că, dacă scriitura Mihaelei poate să ridice un colț al gurii unui om îmbufnat, să încrunte niște sprâncene sau să stoarcă o lacrimă, fie și în timpul unei călătorii banale cu metroul, a reușit să schimbe ceva.